Recent am vizitat Bienala de Arhitectura de la Venetia 2016, unde fiecare tara este invitată să împărtăşească cu restul lumii bătălia pe care o duce în arhitectură, despre ce batalie vorbim?
Alejandro Aravena, directorul artistic al Bienalei a indicat tema celei de-a 15-a ediţii intitulată „Reporting from the Front” (raportand de pe front). Tema aduce în discuţie problemele cu care se confruntă creaţia de arhitectură.
„ Există multe bătălii de câştigat şi multe graniţe care trebuie extinse pentru a putea îmbunătăţi calitatea construcţiilor şi astfel calitatea vieţii oamenilor. Sunt tot mai multe persoane în lume care caută un loc decent de trai, iar condiţiile pentru a atinge acest scop se fac, pe zi ce trece, tot mai greu. Orice încercare de a depăşi aspectele comerciale întâlneşte mereu o puternică rezistenţă în inerţia realităţii, şi orice efort direcţionat înspre rezolvarea acestor chestiuni semnificative, se loveşte de o tot mai mare complexitate a lumii”, declară Alejandro Aravena, directorul artistic al Bienalei de arhitectura.
Temele complexe ale realitatii cu care ne confruntam -calitatea vietii, inegalitatea, insecuritatea, segregarea sociala, migratia, sanitatia, poluarea, dezastrele naturale, sustenabilitatea, locuirea, mediocritatea, banalitatea etc.
Am ramas cu sufletul greu dupa imaginea complexa oferita de pavilioanle tarilor participante si in acelasi timp preocupati de rolul important al fiecaruia din noi de a schimba cursul lucrurilor intr-un sens pozitiv.
Reporting from the front, Miruna Pribeagu
Alte articole: https://www.reflexinc.ro/blog/